Există un ziar local în satul nostru reşedinţă de judeţ, care tocmai îşi schimbă numele. Adică este în plin proces de rebranding, ca să înţeleagă şi românul. Îl va chema Jurnal Arădean după ce 18 ani l-a (da domnule Videanu, l liniuţă a) chemat Adevărul. Adică Pravda.
Adevărul lor
Evoluţia Pravdei noastre seamănă izbitor cu evoluţia originalului de la Moscova. După 1989 toată suflarea de la Flacăra Roşie a trecut la noul ziar Adevărul. O schimbare comunista ca la carte. Au rămas în aceleaşi birouri, aceaşi tipografie, aceaşi oameni cu aceaşi mentalitate. Aceleaşi limbi în acelaşi cur. E drept, curul se numea altfel, FSN în loc de PCR, pentru ca denumirea de PCR a fost interzisă prin lege. Totul era nou dar la fel. Citeşte mai departe »
Azi noaptea o haită de câini vagabonzi au atacat una din pisicile cere locuiesc în faţa blocului. Era tare blândă, se lăsa mângâiată şi de copii. Sărmana Sárga (Galben) nu a suprevieţuit.
Am cumpărat o cutiuţă de brânză Năsal. Pute rău dar e foarte bună. În cutie, pe lângă brânză, era şi un mic prospect pentru … nimeni. Citind povestea de nivelul grupei mijlocii de la Curcubeul Copiilor, mi-am pus întrebarea dacă am voie sau nu să înghit nişte Brevibacterium Linens.
Povestea respectivă probabil se adresează publicului ţintă, mâncătoare de brânză mucegăită. Aşa ar fi logic. Ok, am tăiat o felie şi am dat-o reperezentantului grupei mijlocii de la mai sus amintita grădiniţă. A gustat-o şi a zis că e “bleacs”. Nu mănâncă, deci nu el este publicul ţintă.
Prietenul meu medic mănâncă. Nevastă-mea, economist mănâncă. Muncitoarea de la bandă nu manâncă. Nu îi place sau nu are 30 lei pentru o cutiută de 500g de brânză. Pe baza acetui mic studiu de marketing, am ajuns la concluzia că totuşi, cam cei de seama mea sunt ce care cumpără Năsal. Atunci aş vrea ca departamentul de marketing de la Napolact să-mi explice următoarele:
Cel mai ghinionist drum de inaugurare din istorie s-a sfârşit în această zi în 1912. Royal Mail Ship Titanic s-a scufundat după ce a lovit un aisberg. Nava declarată indestructibilă, s-a scufundat în mai puţin de 3 ore. Au fost 706 supravieţuitori, au pierit 1517. Cel mai tânar pasager de la bord a supravieţuit. O cheamă Millvina Dean şi avea doar două luni la data catastrofei. Trăieşte şi azi. Fratele ei, aflat şi el la bordul Titanicului, a murit la vârsta de 81 de ani în 14 aprilie 1992, exact la 80 de ani de la momentul coliziunii. Hmmm.
Abia am vorbit de ultimul împuşcat, şi iată-l şi pe primul: în seara de 14 aprile 1865 Abraham Lincoln a devenit primul preşedinte american asasinat în timpul mandatului. A murit a doua zi dimineaţa. Între Kennedy şi Lincoln au mai fost împuşcaţi doi preşedinţi: James Garfield în 1881 şi William McKinley în 1901. Tentative au fost mai multe. Au scăpat: ambii Roosevelt, Harry Truman, Gerald Ford şi Ronald Reagan. Interpertând statistic: s-au comis atentate împotriva a 20% din preşedinţii americani, 45% din încercări au reuşit. În US e mai riscant să fii preşedinte decât astronaut.
Ieri ziceam de succesul unora şi rateul celorlalţi. Azi de vorba rateul cu succes, tot a celorlalţi. Afimaţia din titlu a intrat de atunci în folclorul mondial (adesea citată greşit “Houston, we have a problem”). A fost rostită pe 13 aprilie 1970 de James Lovell (nu copii, Tom Hanks nu este un astronaut) după explozia unu tub de oxigen la bordul navei spaţiale Apollo 13, la 321,860 km de Pământ, în drum spre Lună. Şi să mai zici că 13 nu poartă ghinion. Bine măcar că a fost o zi de luni, că de era vineri…
Echipajul s-a mutat in modulul lunar, au oprit toate echipamentele ce se puteau opri şi au răbdat de frig până s-au întors pe Pământ, ocolind Luna. Au aterizat cu succes la 17 aprilie. Misiunea ratată de Apollo 13 a fost îndeplinită cu succes de Apollo 14 în februarie 1971.
Azi 47 de ani, Iuri Alexeievici şi-a luat inima în dinţi, şi-a făcut provizii pe zece zile şi a plecat în cosmos. Mai jos cu câteva sute de kilometri, JFK a făcut spume la gură şi a reacţionat ca un vânzător de pantofi când i se taie prima de paşti: a ieşit în stradă şi i-a dat un şut câinelui vagabond din faţa casei. O jigodie roşcată care îl mârâia de fiecare dată când se uita la el. Da, John Fitzgerald Kennedy, cel mai recent împuşcat preşedinte al Americii, în cinci zile şi-a strâns soldaţii şi pe 17 aprilie a debarcat în Golful Porcilor ca să le arate comuniştilor cine este stăpânul. Dacă nu în ceruri, măcar aici pe pamânt. A luat-o în freză de la cubanezi în trei zile. S-a făcut mai de porc decât golful şi cu asta l-a condamnat la nemurire pe Fidel Castro, dându-i ocazia să blesteme imperialismul de fiecare dată când mai băga în mormânt câte un preşedinte american: JFK – 1963, Lyndon Johnson -1973, Richard Nixon – 1994, Ronald Reagan – 2004, Gerald Ford – 2006. După cum ştim: comunismul dăunează grav sănătăţii, inclusiv preşedinţilor americani.
Apropo:
1. Cu toate păţaniile lui JFK, anul 1961 anunţa perspective frumoase pentru Casa Albă. S-a născut Barack Obama.
2. La exact 20 de ani după Iuri, John Young şi Robert Crippen au plecat din Florida – de la centrul spaţial care cum altfel s-ar putea numi decât Kennedy – să facă câteva ture cu Columbia, prima navetă spaţială.
De o vreme văd acest animat pe ecran şi mă enervează. Se prezintă ca Supervăcuţa şi mă crede superbou. Nu vă sfidează cunoştiinţele de biologie? E lată în spate, îngustă în şold şi are ceva proeminent în pantaloni. Aduce a Hulk Hogan sau în cel mai bun caz a înotătoare din RDG-ul anilor ’70. Păi aşa arată o femeie, fie şi din specia Bos taurus? Se vede de la o poştă că e îndopată cu streoizi. Dacă o mulgi te alegi cu o găleată de Red Bull.
Cineva a scris un scenariu, pe bani:
Scena 1. Cineva sună la uşă apoi dispare. Locatarul iese, priveşte în toate părţile. Nu vede pe nimeni. Intră.
Scena 2. Cineva sună la uşă apoi dispare. Locatarul iese, priveşte în toate părţile. Nu vede pe nimeni. Intră.
Scena 3. Cineva sună la uşă apoi dispare. Locatarul iese, priveşte în toate părţile. Nu vede pe nimeni. Găseşte pe preş două iaurturi.
Scena 4. Văcuţa mâncătoare de anabolizante stă pe acoperiş printre antene şi rânjeşte triumfător.
Cineva pe baza acestei capodopere a făcut un clip publicitar. Tot pe bani. Cineva a hotărât să se difuzeze acest clip pe toate posturile de televiziune din RO. Tot pe bani. Deci cine e boul aici?
Peste doi ani va muri netul. Sau cel puţin va fi atât de lent încât vom muri noi pe lângă el. Acest sfărşit al lumii este prevestit de Larry Irving, co-preşedinte la Internet Innovation Alliance. Şi de ce va muri?
De prostie, evident. Orice lucru creat de mintile luminate, mai repede sau mai târziu va fi ingropat de prostime. În cazul netului groparii vor fi siturile de distribuţie video. Conform estimărilor în 2007 traficul unui singur site, în speţă YouTube, a fost mai mare decât tot traficul pe Internet în 2000. E drept, sunt lucruri interesante pe YouTube, dar credeţi că filmuleţul de mai jos merită cele 81.154.418 de vizualizări ajungând astfel cel mai popular film de pe Internet?
Primele douăzeci de filme de pe YouTube au fost văzute în total de 962 de milioane de ori. Considerând o medie de 4 minute/film mi-a ieşit ceva halucinant: omenirea a petrecut 7321 de ani uităndu-se la aceste non-valori.
Se investesc miliarde de dolari în infrastructură, ca netul să poată face faţă domnului Judson Laipply şi mailurilor cu oferte de mărirea penisului. După ce Henry Ford a început să producă maşini cu sutele de mii, nimeni nu s-a gândit să înceapă să construiască case mai mari cu loc de parcare lângă şemineul din sufragerie. Peste baltă s-au construit autostrăzi cu 12 benzi, McDrive, Drive-in Movie, dar nici măcar ei nu au investit în porţi mai largi la Walmart ca să poată intra tâmpitul cu un Chevrolet Impala până la raftul de SPAM. Acum în schimb investesc ca să-i livreze terabaiţi de gunoi pe laptop, pe telefon, pe televizorul din dormitor, ca totul să se ducă de râpă în 2010.
Eu zic să nu mai aşteptaţi doi ani. Daţi direct clic aici.
Azi nu ne-am uitat la Minimax. Andrei s-a uitat la sport. A fost fascinat de un eveniment devenit obişnuit pe la noi: in faţa a mii de oameni în sală şi în faţa televizoarelor echipa feminină de gimnastică a României a devenit campioană europeană. Nişte copii fără multă şcoală dar cu mult talent.
După gimnastică eu am fost fascinat de un eveniment cu totul neobişnuit pe la noi: în faţa a zeci de oameni în sală şi în faţa televizoarelor Claude Lelouch s-a interpetat pe sine. Un bătrân fără multă şcoală dar cu mult talent. Enorm de mult talent. A răspuns civilizat la multe intrebări banale, a ascultat muzica lui Francis Lai din propriile filme, a băut apă… apoi m-a dat pe spate:
Cătălin Ştefănescu: Considerarţi importante faima şi banii? Claude Lelouch: Da. Banii sunt foarte importanţi pentru că îi fascinează pe tâmpiţi. Şi sunt foarte mulţi tâmpiţi deci e nevoie de foarte mulţi bani.
Ingineru' | 
22 aprilie 2008| 
