dobos.ro

Academia britanică de film a decis să acorde un premiu special BAFTA domnilor  John Cleese, Terry Gilliam, Eric Idle, Terry Jones și Michael Palin. Asta înseamnă că pe 15 octombrie la New York pe aceași scenă se vor afla toți membrii în viață a trupei Monty Python. Vor fi amuzanți? Habar n-am. De fapt nici nu trebuie să fie. Au demonstrat-o că pot fi, nu le mai cere nimeni o nouă confirmare a talentului. O lume a râs cu lacrimi de scenetele lor.

Mie mi-au sărit lacrimile de plâns când m-am uitat pe YouTube la cea mai dementă scenetă a lor. Înmormântarea celui de-al șaselea din trupă, Graham Chapman. Este cel mai trist și mai profund necrolog pe care l-am auzit  vreodată. Publicul râdea. N-avea cum să nu râdă de nebunia debitată de John Cleese. Lui în schimb îi dădeau lacrimile. Nu mi-am imaginat că se poate plânge și râde atât de sincer în același timp.

Mi-am permis să traduc vorbele lui Cleese din videoclip:

Graham Chapman, co-autorul ”Scenetei cu papagalul” nu mai este.

A încetat să mai fie, a părăsit viața, se odihnește în pace, a dat colțul, a trecut pe lumea cealaltă, a mierlit-o, a dat ortu’ popii și a plecat să-l întâlnească pe Marele Șef al Divertismentului Ușor în ceruri, iar eu cred că noi toți ne gîndim cât de trist e ca un om de un asemenea talent, asemenea capacitate și blândețe, o asemenea inteligență poate dispărea la vârsta de doar 48 ani, înainte să obțină tot de ce ar fi fost în stare, și inainte ca să se distreze destul.

Cred că aș putea spune, ”Nonsens, ducă-se în voie, profitor nenorocit! Sper să fie prăjit.”

Și motivul pentru care cred că aș putea spune asta este că, el nu m-ar ierta niciodată dacă n-aș spune-o, dacă aș scăpa glorioasa ocazie de a vă șoca pe voi toți în numele lui. Orice numai nu tâmpenii de bun gust. L-am auzit aseară șoptindu-mi la ureche țn timp ce scriam asta:

“Bine Cleese, esți foarte mândru că ești prima persoană care a spus ”căcat” la televizor. Dacă această procesiune este într-adevăr pentru mine, pentru începători, atunci eu vreau să fiu primul om care la înmormântare britanică spune ‘futu-i’.”

Textul complet îl puteți citi aici.

M-am obișnuit că pe la noi totul se face din gură. Autostrăzi, căi ferate, învățământ, sănătate. Doar vorbe. Sunt sătul de asta, nici nu are sens să dezvolt tema.

M-am uitat in schimb să văd ce fac alții din gură. Alții care chiar fac autostrăzi pe care se circulă, căi ferate pe care merg trenuri cu 500 km/h, învățământ care dă premianți Nobel, sănătate  care îți dă concediu medical dacă ți s-a îmbolnăvit pisica. Ăștia ce fac din gură?

De exemplu asta:

E drept au făcut-o pentru regina Suediei, care foarte probabil nu are gusturile la nivelul unui fan Nicolae Guță, deci trebuia făcut ceva foarte tare. Nu 1000 km de autostradă, nu 50% creșteri salariale pentru profesori.

La ei cei mai buni guriști sunt The Real Group și nu guvernanții. Ca să fie spectacolul complet, au mai luat pe cineva și mai dotat, care la ei nu se numește Traian Băsescu ci Anni-Frid Lyngstad. O doamnă care are acum 65 ani și care dacă iese pe stradă în Stockholm se oprește ploaia și iese soarele. La data respectivă, în 1993, la fel se oprea ploaia și ieșea soarele. De fapt de vreo 40 ani doamna respectivă reușește să aducă soarele pe cerul suedez.

Sunt absolut convins că suedezii o duc așa de bine pentru că acolo Frida nu trebuie realaeasă la 4-5 ani doar pentru că e cea mai tare în gură din țară.