Am privit în direct la TV cum Mihai I face troacă de porci toată clasa conducătoare din țara pe care o condus-o, și așteptam reacțiile după discurs. Așteptam scandalul dar nimic. Reacțiile nu au venit. Adică au venit reacții la imagine – ce elegant, ce bine se ține la 90 de ani, ce ținută, alte tâmpenii de astea – și reacții la trecut – omul ăsta e istorie, ce oameni erau pe vremea lui, trebuie să ne cunoaștem trecutul și alte stereotipii. Nimeni, dar NIMENI nu a interpretat spusele Regelui.
Am citit două articole aiuritoare, după părerea mea, despre discursul Regelui în parlament. Unul scis de Cristian Tudor Popescu în Gândul, iar un altul în Adevărul unde Ion Cristoiu cică „decripta” discursul Regelui. Ambele de un tembelism perfect.
Încep cu moralistul Cristoiu: „Nu a fost un text ceremonios, solemn, emoţionant despre el, despre monarhie, despre cei 90 de ani care au trecut de când este pe acest pământ. A fost un mesaj prin care el a dat unele sarciniParlamentului României republicane.”
Dacă vine în fața Parlamentului nu trebuia să se adreseze Parlamentului? Trebuia să povestească despre viața lui ca la „Surprize, surprize”? Trebuia să se comporte ca o vedetă de televiziune? Vere, ești prost?
CTP zicea așa: „Nu are rost să analizăm mesajul citit de rege, nu ştiu în ce măsură este compus de Domnia Sa şi este un discurs normal, obişnuit. Importantă este şansa extraordinară a poporului român de a putea vedea şi auzi un personaj din cartea de istorie”.
Nu are rost să analizăm mesajul citit? Ceeeee? E important că l-am văzut, nu e impotrtan ce a zis? Foarte tare. Puneți un poster cu Claudia Schiffer și fă-te că ai avut-o, dacă doar văzutul e important.
Hurezeanu a mai încercat ceva să spună despre coroană, nebunul de Badea a remarcat normalitatea și firescul Regelui în comparație cu artificialitatea și nebunia cotidiană, dar cam atât.
Am fost profund dezamăgit că pe nimeni nu a interesat conținutul mesajului. Toți au spus că a fost un mesaj elegant, solemn, potrivit unui om de o asemenea prestanță. Un mesaj frumos.
Dacă acest mesaj frumos ar fi fost citit de Elisabeta, de Carl Gustav, de Beatrix, de Juan Carlos, de oricare rege din Europa în fața propriului parlament, primul ministru ar fi zburat învârtindu-se. La noi nici unul din marii analiști, marii jurnaliști, marii pricepuți la politică, nici unul n-a înțeles ce se spune în text. Negru pe alb, nu printre rânduri. Nimeni nu a priceput critica extrem de aspră, umilitoare chiar, făcută de Mihai I întregii pături care conduce țara. Se pare că dacă nu spune cineva „coruptule”, „hoțule”, „șpăgarule”, ăștia nu pricep defel. La noi comentatorii au subliniat pasajele elegante, nu pe cele relevante. Pur și simplu nu au înțeles textul. Nivelul marinarului le mai aiunge la creier, la acest nivel sunt deja analfebeți funcțional.
Haideți că vă traduc eu. Ca la școală. Analiză pe text.
“Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
A fost invitat de către Parlament, se adresează Parlamentului. Nu poporului, nu neamului, nu urbi et orbi.
Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
Sunte eliminate speculațiile ce s-au vehiculat despre eventuala punere sub semnul întrebării de către Casa Regală a legitimității republicii.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Monarhia face parte din trecutul acestei țări, trecut care trebuie respecat. Nu se poate nega istoria într-o societate care dorește să aibă un viitor. Comunismul a negat-o, nu a avut viitor.
Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Ultimii douăzeci de ani nu au adus prosperitate, ci doar un început de prosperitate bazat pe efortul individual al oamenilor. România a evoluat datorită eforturilor cetățenilor ei de a asigura un viitor copiilor lor.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Se reconfirmă recunoașterea organizării statale și se recunosc meritele statului actual. Una călduță, după care una rece de tot:
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
Într-un discurs oficial nu se vorbește despre situații ipotetice. Nu se fac speculații, nu se analizează teorii. Un discurs oficial este la subiect. Dacă se amintește de „disprețul eticii” se face pentru că sunt frecvente aceste cazuri. Nu se face vorbire despre cazuri izolate fără nominalizrea explicită a lor. Dacă se vorbește de „personalizarea puterii”, nu se consideră a fi un caz izolat ci o practică frecventă.
Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei.
Multe domenii care au fost afectate de criză au fost gospodorite incompetent și pe baza unor constrângeri. Politice, evident.
Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Printre ci care își fac datoria nu sunt amintite instituțiile statului, doar oamenii care lucrează în aceste instituții. Ba dimpotrivă, statul este amintit ca instituția care-i descurajează pe cei care încearcă să-și facă datoria. Nici măcar instituțiile de vârf nu sun trate cu respectul cuvenit.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
„Sunt mâhnit” este una din cele mai grave expresii din limbajul diplomatic. Dacă se folosește această expresie în legătură cu un alt stat, acel stat își adună rezerviștii. Această frază în țările civilizate este echivalenta cu: „Consider acceptată demisia ministrului sănătății si asigurărilor sociale.” Expresia nu exprimă o supărare, este un atac direct.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
Sunt subliniate prioritățile evidente. Nu pentru că nu ar fi clare, ci pentru a confirma că și Regele dorește ca aceste domenii să fie trate cu prioritate. Fraza următoare confirmă dorința Casei Regale de a urmări aceste interese fundamentale.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.
Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
Se subliniază greutatea, importanța Casei Regale, nu numai în trecut. Familia Regală există, și este în continuare un reper de loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie. Este o posibilă alternativă la sistemul actual lipsit de aceste calități.
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
Este nevoie de instituțiile statului, doar că trebuiesc conduse după aceste criterii. „Iubirea de tară” nu este folosită de un suveran decât în sens propriu și profund. Iubirea de țară pentru un rege este o datorie și o onoare de la sine înțeleasă, nu o promisiune electorală pe următorii patru ani. Suveranii nu folosesc această expresie cum o folosesc oamenii politici.
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
Cinismul, interesul îngust și lașitatea ne ocupă viața actuală. În acest moment România nu are oameni mari care să o servească responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
După douăzeci de ani demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac sunt prezente în instituțiile românești. Nu asta s-a dorit în 1989, nu pentru asta au murit tineri. În 2011 România incă nu a resușit să se rupă de comunism.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Elita românească momentan nu își face datoria.
Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Precum Europa, nici România nu are momentan cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Politica externă a României în privința Moldovei este ezitantă. Niciodată nu s-a ajuns să se pună măcar problema reunificării. Permanent s-a ocolit tema. Decizia în această problemă trebuiei lăsată la aprecierea cetățenilor Moldovei dar problema trebuie pusă. De asemenea, trebuiesc luate măsuri economice de integrare a Moldovei, că în Europa de azi așa se schimbă popoarele și pământurile.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Ceea ce s-a prezentat în acest discurs este asumat ca un țel pentru viitor. Nu este o promisiune ci un țel pentru care Casa Regală va lucra.
Eu asta am citit, pentru că asta scrie, asta s-a spus. Este un discurs tăios, aspru. Este elegant pentru că în Parlament așa vorbești. Dacă ai cui, sau dacă nu știi altfel. E trist că viața publică este plină de analfabeți.
